Etichete

, , ,

De câteva luni fac parte din comunitatea New Media School (CROS). Oameni minunaţi, proiecte faine şi sentimentul ca pot, eu singură, să mut munţii din loc, aşa cum mulţi din echipa CROS au reuşit! Iar proiectul Autonomie în învăţare a venit la ţanc. Fără nicio ezitare, mi-am spus: „Da, vreau!”.
Iar pentru că să muţi munţii, de unul singur, este nu este deloc uşor, parcă trebuie să vină, „de undeva”, un imbold, cineva care să te ajute, care să te trezească atunci când visezi prea mult. Atunci când…doar visezi.

În cazul meu…Alexandra. Pe care am cunoscut-o, ieri. 2 ore (ori, puţin peste) le-am dedicat discuţiilor de cunoaştere.
Trebuie să recunosc că prin relatările mele, despre mine, adresate ei, parcă mi-am amintit şi eu de mine. Cine şi cum am fost, cine şi cum sunt, dar, mai ales…cine şi cum vreau să devin. Culmea (sau nu!), în mintea mea, după întâlnire, aceste „creionări” au prins contur.
Nu îmi imaginam că în două ore poţi vorbi atâtea cu o persoană pe care atunci începi să o cunoşti mai bine. De-acum încolo, timp de un an de zile, va fi, cum îmi place mie să spun, „oglinda mea”.

Cum de mi se-ntâmplă asta?
Păi. Doar vă spuneam mai sus de CROS şi comunitatea NMS. În cadrul organizaţiei, există acest proiect extraordinar, „Autonomie în învăţare„. Mie îmi place să îl traduc „Cum să mă învăţ să învăţ”.
Eh şi cum mie mi se pare pe cât de important, pe atât de dificil, mi-am dat seama că este nevoie de un om…care să îmi fie ca o oglindă în care dacă mă uit, să îmi vorbească…din pasiune, din ceea ce vede că îmi doresc cu adevărat şi eu nu văd.

De ce?
Am ales să fac parte din acest program, în primul rând, pentru că ştiu că oamenii chiar pot ajunge să facă ceea ce le place. Cu adevărat. Şi nu pentru X, Y, Z, nu pentru că trebuie sau pentru că îi sfătuieşte profesorul de la Facultate, ci pentru că îşi doresc, dar nu realizează cât de important este pentru ei şi îşi caută, inconştient motive pentru care să…lase pe locul 2, 3, 4…

Dar, mai ales, mi-am dorit să fac parte din acest program, pentru că, din propria experienţă, am conştientizat faptul că oamenii chiar fac diferenţa. Şi sunt convinsă că şi Alex o să facă diferenţa în cazul meu.

Da, e momentul să devin…autonom în învăţare! 🙂

Sursa foto

Anunțuri